google + linkedin aplica acum

Atelier de buna crestere pentru parinti (curs de formare personala)

"Copilul trebuie primit cu respect, crescut cu iubire şi apoi lăsat în libertate deplină" Rudolf Steiner

Nu putine sunt vocile care sustin ca prin copiii nostri primim mesaje de care avem netagaduita nevoie pentru cunoasterea propriei noastre persoane. Stim sa descifram acest limbaj? Putem accepta ca in afara misiunii personale ei vin aici pentru ca noi, parintii lor, sa intelegem si sa infruntam proprii nostri demoni de dragul lor?

La atelierul pentru parinti ne vom sprijini pe cercetari ale specialistilor in domeniu si vom cauta in noi insine raspunsurile la comportamentele cel mai greu de suportat ale copiiilor nostri.

Pentru participare inscrie-te aici.  Atelierul se desfasoara in Bucuresti (zona Sincai) pe parcursul a 2 zile (3 ore pe zi) si costul participarii este 100 RON/persoana.

Este ciudat cum pentru a deveni doctor, sau avocat, sau inginer petreci aproape 20 de ani in scoala. Pentru a fi parinte nu ti se cere nimic si nu te pregateste nimeni. Responsabilitatea si misunea de parinte este atat de usor de indeplinit?

Desigur, aud frecvent puncte de vedere de genul “asa cum am crescut si noi o sa creasca si ei….”, “Ce, pe noi parintii nostri ne-au crescut dupa carti de psihologie?” Mi se par puncte de vedere absolut valide in special daca ne consideram niste oameni fericiti, impliniti, linistiti si echilibrati.

Daca insa, nu ni se pare ca am obtinut maximul de la noi si de la viata, daca ne gandim uneori ca am mai vrea atatea alte lucruri (pe unele le asteptam sa vina, pe altele nu, caci, nu-i asa, ar fi prea frumos sa fie adevarat …) daca suntem multumiti cu ce vedem si simtim in jurul nostru, cu violenta in scoli, cu caracterul indoielnic al catorva dintre cunoscutii pe care ii evitam in mod repetat, cu faptul ca in fiecare zi ne exprimam o nemultumire, resimtim o frustrare, ne enervam in trafic ca “unul”sau “una” ne-au “taiat calea”… atunci sincer imi pun intrebarea daca asa cum am fost noi crescuti este un ideal demn de urmat sau as putea face mai mult pentru copilul meu.

Pentru participare inscrie-te aici. Atelierul se desfasoara in Bucuresti (zona Sincai) pe parcursul a 2 zile (3 ore pe zi) si costul participarii este 100 RON/persoana.

In cartea “Despre Educatie”, inca din 1974, Jiddu Krishnamurti scria “in starea actuala a lucrurilor, cei mai mult dintre noi sunt sleiti la 45 de ani prin robia rutinei. Din cauza supunerii, a temerii si a docilitatii noastre, ne simtim sfarsiti, desi luptam inca intr-o societate care n-are decat foarte putin rost, in afara poate pentru aceia care domina si sunt in siguranta. […]

A creste un copil cere o obeservatie inteligenta si o grija atenta. Expertii, cu toate cunostintele lor, nu pot niciodata inlocui iubirea parintilor. Dar cei mai multi parinti corup iubirea prin temerile si ambitiile lor, care conditioneaza si deformeaza viziunea copilului. Atat de putini dintre noi stiu sa iubeasca! Dimpotriva chiar, suntem foarte absorbiti de aparentele iubirii.  Actuala structura culturala si sociala nu ajuta individul sa gaseasca libertatea si integrarea. Iar daca parintii sunt cat de cat deschisi si doresc intr-adevar ca fiii si fiicele lor sa se dezvolte pana la a atinge plenitudinea, trebuie sa inceapa cu modificarea influentei familiei si cu organizarea unor scoli unde educatorii sa aiba acelasi punct de vedere.[…]

Daca aceia dintre noi care, iubindu-ne copiii, vedem urgenta acestei probleme, ne punem mintea si inima pentru a o rezolva, atunci oricat de putini am fi, vom putea, multumita unui invatamant potrivit si unui mediu inteligent, sa ajutam la dezvoltarea unor fiinte umane integrale. Daca insa, ca atatia altii, ne umplem inimile cu iscusitele plasmuiri ale mintii, vom continua sa vedem copiii nostri pierind in razboaie, de foamete, sau in urma propriilor lor conflicte psihologice.”

Lucrurile nu mi se pare ca s-au schimbat intre timp.

Asadar, este foarte adevarat, copiii nostri vor creste oricum. Important este daca noi alegem ca ei sa creasca oricum sau ne asumam cu responsabilitate misiunea cresterii lor, pentru implinirea unei vieti asa cum noi doar o putem visa din cand in cand... aceia dintre noi care inca mai pot visa, care gasesc timpul, isi dau voie si nu au uitat cum se face asta.

Atelierul de buna crestere pentru parinti este structurat ca un curs interactiv de formare si dezvoltare personala. In cadrul acestuia vom pasi impreuna afara din sfera comportamentului si reactiei in sfera limbajului si a intelegerii. Vom descoperi o alta perspectiva in care copiii nostri comunica si noi invatam sa intelegem.

Pentru participare inscrie-te aici. Atelierul se desfasoara in Bucuresti (zona Sincai) pe parcursul a 2 zile (3 ore pe zi) si costul participarii este 100 RON/persoana.