google + linkedin aplica acum

Ancore - exercitiu de personalitate

Un Suflet Inalt mi-a spus deunazi
ca ceea ce fac pentru a-mi castiga existenta ma ancoreaza.

Atunci, pentru prima data,
constiinta mea a reactionat in recunoastere.

Tu, dragul meu rabdator, care ma ancorezi in lumea asta
si imi dai echilibru,
contrabalansul meu de dincoace de lume si de lumi
si el, care ma ancoreaza in orizonturile de dincolo de universuri,
inlauntrul celui mai vulnerabil eu.

Cat de binecuvantata trebuie ca sunt sa va am!

Si uneori ceva ma face sa uit toate binecuvantarile
si ma arunc in abisul deznadejdiei,
alteori ma arunc in salturi mortale
dupa pescarusii tipand o mare de mult secata
cand de fap nu ar trebui decat sa spun incontinuu Tatal nostru.

Si cand i-am spus unui prieten ca ea a venit aici pentru el
nu m-am gandit nici o clipa ca ea ar fi putut veni aici
si pentru a-mi reaminti cine sunt
si cumva, cu mimetismul ultimilor ani, am uitat.

In sfarsit a venit timpul sa imi dau voie sa ma ascult
si sa inteleg ca nu m-am inselat niciodata.

Stiu atatea lucruri fara sa stiu nimic despre ele
incat ma intreb si eu cine sunt si ce culoare am oare?

Mi se repeta obsesiv ca dragostea e irationala
ca nu exista te iubesc "pentru ca",
ca dragostea nu accepta bariere
si ca e de la Dumnezeu si eu raspund
"chiar daca..."

 

Publicat de Consuella Raducu-Efrim miercuri, noiembrie 25, 2009 la 17:45
Etichete: Gânduri